how low? hollow? hello?

Acum două zile m-am întâlnit cu un prieten şi, în timpul a trei beri, a executat trepanaţii. Nu mai e nevoie să spun că de atunci mi s-a scurs orice stare bună, orice gând voios. Mă întreb doar de ce le aveam, de ce au apărut când eu ştiu mai bine că în abisul şi zeama proprie de om însingurat şi deziluzionat mă simt ca acasă. Nu mai găsesc nimic care să mă motiveze. Nu mai găsesc plăcere în nimic. Dar mă ascund bine câteodată, oamenii au nevoie de aparenţe pentru a se simţi în siguranţă, iar eu am nevoie de oameni uneori. Altfel, golul pe care îl simt se va mări şi mă tem sincer să nu cad în el. Nu aş avea o hartă care să-mi arate cum să mă întorc la mine.

De câteva săptămâni mă întreb de ce au plecat câţiva oameni pe care i-am iubit. Când am asemenea stări, îi înţeleg. Nu am ce să ofer şi poate că am fi înnebunit împreună dacă ar fi rămas. Au făcut alegerea bună, chiar dacă asta a însemnat să lovească puternic în mine.

Mi-e dor de dragoste, de căldura ei, dar a început să-mi fie frică de ea. Mi-e dor de oameni, însă mă tem că s-ar putea să muşte. Mi-e dor de mine, dar nu ştiu cum să mă strig înapoi. Concluzia este simplă: aştept finalul.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s