tu, eu, noi… nu

Iar am căzut. Poate că la exterior nu se vede, dar nu sunt bine deloc. Am iubit un om, simplu, uşor, am trecut peste ceea ce eram înainte şi m-am înfăţişat în faţa lui cu tot ce eram. Poate cu prea mult uneori. Dar voiam ca el să mă ştie, să mă cunoască pe mine. Trei luni. Atât. Trei luni în care am fost fericită fiind eu lângă un om. Şi este un om bun. Din cauza asta mi-e foarte greu să fiu furioasă pe el. Îl simt că îmi lipseşte ca şi când mi-ar lipsi o mână.  Cu toate astea, sunt câteva lucruri pe care nu le pot înţelege. Cum poţi ca într-o săptămână să treci de la „te iubesc” la „suntem prea diferiţi”? În gândul meu, dragostea ar trebui să treacă peste diferenţe. L-am iubit întreg, încă… Timpul trecut doare. Faptul că nu pot să îl văd, să îl aud, să îl simt, toate dor. Întregul oraş îmi este ca o rană deschisă, pentru că acum o săptămână îl colindam împreună. Acum o săptămână mi-a spus ultima oară că mă iubeşte. Acum o săptămână mi-a zâmbit aşa cum o făcuse şi la început. Acum o săptămână încă eram fericită.

Nu vreau să spun că îmi va trece. Nu o să uit, deşi îmi doresc asta cu ardoare în clipele de faţă. Plâng de patru zile, încă de dinainte ca el să îmi spună că s-a terminat. Simţeam că nu e bine, simţeam că nu ne e bine. Totuşi, nu am făcut nimic, am crezut că e mai bine pentru el să nu îl bat la cap, să îl las să îşi revină. Şi dacă la cei de dinaintea lui încă păstram speranţa că se vor întoarce, cu el nu pot face asta. Are principii, nu îşi va încălca cuvântul. Dar astăzi tot am vrut să cred, măcar pentru câteva minute, că mă aşteaptă în faţa blocului şi că o să-mi spună că a fost o alegere greşită, un moment de confuzie sau să nu îmi spună nimic şi doar să mă sărute. Cu cât voi înţelege mai repede că asta a fost tot, cu atât îmi voi reveni mai repede. Mi-e greu să îl las. Eu sunt tot aici. Eu îl iubesc. Totuşi, poate dacă ar fi rămas lângă mine ar fi fost într-adevăr nefericit. Mi-am promis şi i-am promis că nu îi voi face niciodată rău voluntar. A ales şi sper să fie mulţumit de alegerea lui.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s