Scrisori către umbre (6)

Îmi plac poveştile faine, poveştile care mi se întâmplă. Până acum am avut câteva, cu mici şi mari dureri, cu gânduri pentru viitor, visuri şi multe clipe furate. Am avut şi îngeri care mi-au peticit sufletul după ce oamenii pe care am dorit să-i ţin lângă mine au plecat. Am trăit cu ideea de abandon, cu toate căderile şi situaţiile în care am călcat strâmb, complicându-mă uneori inutil. Câteodată îmi mai aduceam aminte de acele momente, în care am fost fericită în braţele cuiva căruia puteam să-i spun că îl iubesc, şi tăceam. Am avut prieteni care m-au ţinut de mână, care m-au lăsat să plâng atunci când nu vedeam că pot să pun un picior în faţa celuilalt şi care mi-au spus să sper în continuare. Acum, după ce am mai ars o parte din mine, pot să spun că am speranţă şi că pot să reîncep să privesc în viitor, măcar în cel apropiat. După cum ar spune o doamnă, „I’ve got life” şi asta este tot ceea ce contează.

Şi îţi mulţumesc…

Reclame
Acest articol a fost publicat în myself și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s