Scrisori către umbre (4)

Nu am o stare foarte bună în ultimul timp. Nu mai ştiu exact dacă a mai rămas ceva din ceea ce mă definea până acum ceva vreme. Pasiunea mea pentru scris pare a se fi dus, pentru muzică la fel, înainte mă mândream cu cunoştinţele mele iar acum parcă nu mai e important. Am obosit şi am nevoie de linişte, de o schimbare de decor, de valuri şi păduri de brad. Mă rog, am sesiune aşa că pentru încă vreo trei săptămâni sunt nevoită să fac faţă betonului şi agitaţiei din Bucureşti.

Astăzi am fost în Jack. Singură, cu două cărţi. Aveam nevoie să stau cu mine un pic, într-un cadru în care nu m-ar fi întrebat nimeni nimic. Dar s-a întâmplat exact pe dos. Am reuşit, ce-i drept, să-l scot la un moment dat pe Apollinaire din geantă, dar atât. În schimb, a trebuit să-i explic unui tip de ce nu îmi doresc o relaţie (sau orice fel de legătură) cu el. E dificil să explici clar şi succint o droaie de motive care te fac să iei o anumită decizie. Nu am încercat, ar fi însemnat să îi povestesc tot ce s-a întâmplat în ultimii patru ani şi chiar nu am avut chef. Astfel, i-am înşirat ceva, o serie de elemente tangenţiale cu starea mea şi nu l-am convins. După câteva ore, am plecat amândoi enervaţi, el de refuzul meu, iar eu pentru că nu îmi găsisem liniştea pe care mi-o doream. Şi ştiu, sunt conştientă că există acest risc atunci când te duci singur(ă) într-un bar, dar de obicei îmi lua ceva mai puţin timp să-i pun pe fugă. (Şi în plus, mă bazam pe faptul că oamenii din bar mi-ar fi luat apărarea dacă ar fi fost chiar un caz grav.) Era şi tânăr, abia intrat în douăzeci de ani, cu puţin cam mult tupeu şi o siguranţă de sine niţel prea mare pentru gustul meu. Ce s-a întâmplat cu băieţii ultra-sensibili, care îşi lasă ochii în podea şi roşesc de fiecare dată când încearcă să obţină un număr de telefon de la o fată? Cred că am sărit peste partea asta şi aproape că-mi pare rău. E adevărat că m-aş minţi să zic că îmi doresc aşa ceva, dar pentru experienţă ar fi fost bine. Acum caut siguranţă şi nu am pe nimeni în jur care să-mi poată oferi asta. Sau poate că… Am spus acum câteva săptămâni că-mi doresc o relaţie şi, atunci când am avut-o, am ieşit rapid, luat la fugă, adăpostit în ceea ce înseamnă lumea mea. Aşadar, nu ştiu ce vreau, dar sunt conştientă de faptul că îmi doresc ceva. O schimbare dacă nu se poate să mă întorc la ceea ce a fost. Însă o schimbare care să nu mă facă să mă pierd, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă.

Reclame
Acest articol a fost publicat în myself și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s