Scrisori către umbre (2)

De azi a început târgul de carte Bookfest. Am câţiva oameni dragi care sunt pe acolo cu lansări, relansări, căutări, prezentări şi altele. Iar eu mă gândesc că vreau să scap de toate examenele şi să plec departe. De fapt, vreau să scap de examenul de mâine şi să mă duc să-mi caut cărţi. Poate că de data asta voi sta cuminte şi nu-mi voi mai bea banii de cărţi la târg, aşa cum am făcut anul trecut la Gaudeamus. Dar nu aş renunţa la prezenţa celor câţiva scriitori care chiar fac o ieşire ca asta să merite.

Dacă tot am pomenit de cărţi şi scriitori, de când am fost la TNCP, unde mă întrebau editorii şi scriitorii cu ce gând anume am venit pe acolo, nu prea mă mai simt în lumea mea printre ei. Nu am mai scris de ceva timp şi parcă sunt o impostoare. Spun că voi publica în zece ani un volum de poezie, dar dacă în perioada asta nu reuşesc să scot nimic din mine, mi-e teamă că nici mai târziu nu voi reuşi. Însă ar fi fost un CV minunat al meu (e cu titlu de prezentare, s-ar putea să nu îmi iasă aşa): jurist, critic de artă, poet şi jurnalist. Cam aşa mi-ar fi plăcut să arate.

***

S-ar putea să dramatizez cam mult în ceea ce privesc anumite situaţii din viaţa mea. Cu toate astea, parcă nici nu aş renunţa la rolul ăsta. Drama intensifică stările, ele ajung să capete noi înţelesuri, să străbată până la un nou mal. Spuneam că nu ştiu cum pot să mă descurc cu un anumit eveniment care a ajuns să mă afecteze. De fapt, e destul de simplu. Pot să îmi repet ideea şi să ajung să o accept în final. Aş putea să nu mă mai gândesc deloc la asta sau aş putea să mă afund în problemă şi să o fac să devină a mea, chiar dacă ea doar mă atinge tangenţial. Să nu mă înţelegeţi greşit, problema în sine nu e gravă, însă pentru mine are consecinţe catastrofale. Şi da, aş putea să trec mai departe, să „îmi văd de viaţă”, deoarece nu o pot rezolva fiindcă nu are nevoie de rezolvare. Aşa că ar fi mai bine să nu dramatizez. În acelaşi timp, astăzi a trebuit să fac oarecare eforturi să nu plâng la metrou. Sau pe stradă.

Poate că am nevoie de altceva, de un element de noutate care să-mi distragă atenţia, să mă ţină concentrată, care să mă facă să uit că viaţa, în general, îşi urmează cursul.

Reclame
Acest articol a fost publicat în myself și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s