Scrisori către umbre (1)

Astăzi m-am întâlnit cu unul din primii oameni care mi-au schimbat cursul vieţii. Nu am stat mult împreună, însă cu toate duşurile reci şi surprizele la care mă aşteptam mai mult sau mai puţin, am reuşit totuşi să rămân pe picioare.

Discutam acum câteva zile cu M.P. despre acele mici evenimente din viaţa unui om care pot să îi schimbe radical drumul. Ştiu de unde au început cotiturile mele. Prima a fost în momentul când am ajuns în Vama Veche cu fina mea, care a avut niţică milă de mine şi m-a lăsat pe cont propriu acolo. Obişnuiam să spun că acea vară a fost prima dată când am simţit gustul libertăţii. Apoi a apărut A. în viaţa mea şi am cunoscut sentimentul de „mai mult”. A fost primul om pe care l-am iubit, primul om alături de care mă vedeam îmbătrânind şi cu care puteam să văd o serie de vacanţe prin Austria cu copiii. El a plecat de două ori de lângă mine, lăsându-mă de fiecare dată pustie. Şi de fiecare dată încercam să umplu golul cu alte persoane. Aşa e şi acum. Încerc să umplu un vid şi, deoarece e un spaţiu cam mare, las pe oricine să intre şi să-mi arate că lumea poate să fie şi altfel. Recent, am mai făcut un pas în contra a ceea ce trebuia să fie viaţa mea. Am dat la Facultatea de Drept şi se pare că sunt nevoită să o termin. A fost decizia mea, însă credeam că odată luată, va fi altfel, că voi putea să îmi formez un viitor alături de omul iubit, bazându-mă pe această hotărâre. Am dat greş şi aici.

Vor mai fi puncte de cotitură, voi mai intra în criză, îmi voi mai spune că viaţa mea nu trebuia să fie aşa. Între timp, mă maturizez şi încerc, din nou, să pun un picior în faţa celuilalt.

Reclame
Acest articol a fost publicat în myself și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s