Numbness

Sometimes the answers to the most important questions are spoken at the end. Sometimes never at all. And in this case, my answer came when I didn’t really need it anymore.

It never gets easier, although you’ve been here before. You gave everything to someone who was reluctant to take your hand before. You made yourself small so that you could put the other first. You gambled everything on just one person and lost spectacularly.

Now just wish the world away, work the pain away and just put one foot in front of the other. It doesn’t get easier, so why bother?

Reclame
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

De primăvară

Nu cred că am înțeles niciodată până acum modul în care aș fi putut să mă accept fără rezerve, să mă plac, chiar să mă iubesc. A fost nevoie de încă un om cu ziduri înalte și dure, încă un om care să îmi refuze iubirea, ca eu să ajung la acest fapt aparent simplu.

Repet o greșeală de fiecare dată când mă îndrăgostesc. Mă pierd pe mine în încercarea de a deveni persoana de care celălalt are nevoie. Partea bună este că regăsirea sinelui e cu atât mai dulce. Dar voi prelua un soi de laitmotiv peste care am dat în filosofia unor oameni mai fericiți (sau cel puțin mai ancorați în realitate și nu într-un emoțional patetic), sunt cea mai importantă persoană din viața mea. Și da, au dreptate, îmi place al naibii de mult de mine.

Ah, corect, voiam de fapt să spun că redeschid blogul. Să ne fie bine!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Bubbles bursting

Poate că îmbătrânesc, poate că mă maturizez un pic şi-mi dau seama ce vreau. Sau ce nu mai vreau. Mă îndepărtez de iluzii sentimentale care mi-au ţinut, cu voia mea, acţiunile în şah. De fiecare dată când se întâmplă, de puţine ori cu furie, dar de obicei cu un calm care mă uimeşte, parcă se ridică o ceaţă. Şi rămân la fel de singură precum mă ştiu, cu o uşoară nostalgie. Am trăit cu anumite sentimente un an, doi, trei sau mai mulţi. Am ţinut cu dinţii de acele scenarii despre care ştiam oricum că sunt ficţiuni ale emoţionalului, deoarece raţional îmi dădeam seama că singurul om implicat în ele sunt eu.

 De ceva timp nu am mai avut dimineţi care să promită atât de multe posibilităţi. Doar pentru mine. Orice vreau. Orice simt că vreau să fac, să fiu, să zic, fără să fiu legată de nimeni. Nu e o perspectivă chiar atât de rea.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Ideea de seară

                Acum câteva zile am stat la masă cu un prieten si vorbeam, la modul general, despre fericirea personală, perfecţiune şi idealuri. Probabil pentru că am prea mult timp la dispoziţie, cu gândul la oamenii din viaţa mea, în seara asta mi-am dat seama cât de eronat este să privesc noţiunea de ideal din exterior. Ne plângem de faptul că lucrurile nu sunt cum le dorim, vrem mai mult, mai bine sau altceva decât avem şi creăm viziunea unei utopii în care suntem fericiţi, în siguranţă, iubiţi şi avem parte de recunoaşterea celor din jur. Şi alergăm după himera asta, ne complacem în faptul că nu reuşim să o prindem de picior şi nu schimbăm, în esenţă, nimic. Rămânem aceleaşi persoane ca înainte. De aici eroarea.

                Idealul pe care îl făurim ne aparţine şi totuşi, cu puţine excepţii, este de neatins. Asta deoarece noi suntem limitaţi la graniţele existenţei, percepţiei şi inteligenţei noastre, iar, după cum spuneam, rareori ne putem schimba la 180 de grade. Cât de simplu ar fi dacă ne-am da seama că putem fi mulţumiţi cu mai puţin decât perfecţiunea. Sau, dacă îmi permiteţi o altă formulare, putem fi mulţumiţi cu perfecta noastră lume imperfectă, fiindcă la urma urmei nimeni nu este perfect.

                Nu este o convingere personală, ci pur şi simplu un gând care a venit în miez de noapte. Pe undeva, simt că e un adevăr prin el. Dacă mi-l voi dezvolta, îl voi transmite şi aici.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

what goes around…

Sunt o persoană căreia îi place simetria. Aşa că mi-a fost greu să nu o observ şi de data asta. Am dat la facultatea de Drept pentru un om la care ţineam destul de mult atunci. Între admitere şi prima zi de cursuri, el a plecat din relaţie. Intrând acum în ultimul an, un tiz al acelui om a ales să plece la rândul lui. Tot ce pot eu spera este ca anul patru să fie mai bun decât primul.

 

I-am dat mesaj lui F. Mi-e dor de poveşti, de ceaiuri în tihnă, de stări cu parfum de scorţişoară.

 

Am început de curând o carte care stătea pe raftul bibliotecii mele de aproape doi ani. „Splendida cetate a celor o mie de sori” este cu adevărat splendidă până acum.

 

În rest, mă voi bucura de ultimele zile de vacanţă. În weekend şi „Femei pe Mătăsari”. Iar nici lunile următoare nu arată rău: concert Jan Garbarek, poate şi Celelalte Cuvinte în acustic şi mă mai gândesc dacă semnez condica la corifei. Lucruri simple.

Publicat în Uncategorized | Etichetat | 1 comentariu

nu mă mai las călcată în picioare

… ceea ce ar fi trebuit să fac mai demult. Ideea pe scurt este că iar m-am încrezut într-un om şi toată treaba mi-a explodat în faţă. Asta după ce am avut oricum două săptămâni infernale (un proiect pe butuci, un om pe care l-am admirat care a murit, sesiune cu stres mult şi o posibilitate de exmatriculare). Acum am luat o decizie: nu voi mai lăsa nici un om să se apropie. Oricât de ok ar părea la prima, a doua şi chiar a zecea vedere.

 

Când copiluţii sunt întrebaţi ce vor să se facă când vor deveni mari, dau răspunsuri logice de profesii, chiar şi când e vorba de astronauţi. Şi eu spuneam ceva, dar în sinea mea ştiam că vreau să ajung să iubesc şi să fiu iubită la rândul meu. Se pare că nu le poţi avea pe toate şi fix ceea ce îţi doreşti mai mult nu se întâmplă. Aşa că eu am terminat cu prostia asta. L’amour n’est pas pour moi. Aşa că voi reveni în forţă cu picioarele pe pământ şi voi face ceea ce pot, îmi voi construi o carieră, o casă, voi găsi variante fezabile şi profitabile pentru firmă. Tot acest du-te-vino cu „mă place, mă vrea, mă lasă” se pare că a început să mă obosească peste măsură.

 

Mă gândeam să mă reapuc de scris. Dar nu poezie sau alte idei de mai demult, ci articole documentate. Oricum nu pot fi mai rea decât majoritatea aşa-zişilor jurnalişti de pe piaţă. Se pare că reîncep să visez la dorinţele mele de dinainte de a intra la Drept. Ceea ce nu e deloc rău.

 

Ceva trebuie să se schimbe. Eu mă schimb, an de an port o piele mai groasă. Dar de data asta chiar trebuie să fie mai mult. 

 

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

adevăr sau provocare?

– de ce te temi?

începe să scrie ceva pe o bucată de hârtie cât o carte de vizită.

– presupun că de plecări.

îmi întinde hârtia. două cuvinte simple şi un gol în stomac.

“te abandonez”

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu