Bubbles bursting

Poate că îmbătrânesc, poate că mă maturizez un pic şi-mi dau seama ce vreau. Sau ce nu mai vreau. Mă îndepărtez de iluzii sentimentale care mi-au ţinut, cu voia mea, acţiunile în şah. De fiecare dată când se întâmplă, de puţine ori cu furie, dar de obicei cu un calm care mă uimeşte, parcă se ridică o ceaţă. Şi rămân la fel de singură precum mă ştiu, cu o uşoară nostalgie. Am trăit cu anumite sentimente un an, doi, trei sau mai mulţi. Am ţinut cu dinţii de acele scenarii despre care ştiam oricum că sunt ficţiuni ale emoţionalului, deoarece raţional îmi dădeam seama că singurul om implicat în ele sunt eu.

 De ceva timp nu am mai avut dimineţi care să promită atât de multe posibilităţi. Doar pentru mine. Orice vreau. Orice simt că vreau să fac, să fiu, să zic, fără să fiu legată de nimeni. Nu e o perspectivă chiar atât de rea.

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Ideea de seară

                Acum câteva zile am stat la masă cu un prieten si vorbeam, la modul general, despre fericirea personală, perfecţiune şi idealuri. Probabil pentru că am prea mult timp la dispoziţie, cu gândul la oamenii din viaţa mea, în seara asta mi-am dat seama cât de eronat este să privesc noţiunea de ideal din exterior. Ne plângem de faptul că lucrurile nu sunt cum le dorim, vrem mai mult, mai bine sau altceva decât avem şi creăm viziunea unei utopii în care suntem fericiţi, în siguranţă, iubiţi şi avem parte de recunoaşterea celor din jur. Şi alergăm după himera asta, ne complacem în faptul că nu reuşim să o prindem de picior şi nu schimbăm, în esenţă, nimic. Rămânem aceleaşi persoane ca înainte. De aici eroarea.

                Idealul pe care îl făurim ne aparţine şi totuşi, cu puţine excepţii, este de neatins. Asta deoarece noi suntem limitaţi la graniţele existenţei, percepţiei şi inteligenţei noastre, iar, după cum spuneam, rareori ne putem schimba la 180 de grade. Cât de simplu ar fi dacă ne-am da seama că putem fi mulţumiţi cu mai puţin decât perfecţiunea. Sau, dacă îmi permiteţi o altă formulare, putem fi mulţumiţi cu perfecta noastră lume imperfectă, fiindcă la urma urmei nimeni nu este perfect.

                Nu este o convingere personală, ci pur şi simplu un gând care a venit în miez de noapte. Pe undeva, simt că e un adevăr prin el. Dacă mi-l voi dezvolta, îl voi transmite şi aici.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

what goes around…

Sunt o persoană căreia îi place simetria. Aşa că mi-a fost greu să nu o observ şi de data asta. Am dat la facultatea de Drept pentru un om la care ţineam destul de mult atunci. Între admitere şi prima zi de cursuri, el a plecat din relaţie. Intrând acum în ultimul an, un tiz al acelui om a ales să plece la rândul lui. Tot ce pot eu spera este ca anul patru să fie mai bun decât primul.

 

I-am dat mesaj lui F. Mi-e dor de poveşti, de ceaiuri în tihnă, de stări cu parfum de scorţişoară.

 

Am început de curând o carte care stătea pe raftul bibliotecii mele de aproape doi ani. „Splendida cetate a celor o mie de sori” este cu adevărat splendidă până acum.

 

În rest, mă voi bucura de ultimele zile de vacanţă. În weekend şi „Femei pe Mătăsari”. Iar nici lunile următoare nu arată rău: concert Jan Garbarek, poate şi Celelalte Cuvinte în acustic şi mă mai gândesc dacă semnez condica la corifei. Lucruri simple.

Publicat în Uncategorized | Etichetat | 1 comentariu

nu mă mai las călcată în picioare

… ceea ce ar fi trebuit să fac mai demult. Ideea pe scurt este că iar m-am încrezut într-un om şi toată treaba mi-a explodat în faţă. Asta după ce am avut oricum două săptămâni infernale (un proiect pe butuci, un om pe care l-am admirat care a murit, sesiune cu stres mult şi o posibilitate de exmatriculare). Acum am luat o decizie: nu voi mai lăsa nici un om să se apropie. Oricât de ok ar părea la prima, a doua şi chiar a zecea vedere.

 

Când copiluţii sunt întrebaţi ce vor să se facă când vor deveni mari, dau răspunsuri logice de profesii, chiar şi când e vorba de astronauţi. Şi eu spuneam ceva, dar în sinea mea ştiam că vreau să ajung să iubesc şi să fiu iubită la rândul meu. Se pare că nu le poţi avea pe toate şi fix ceea ce îţi doreşti mai mult nu se întâmplă. Aşa că eu am terminat cu prostia asta. L’amour n’est pas pour moi. Aşa că voi reveni în forţă cu picioarele pe pământ şi voi face ceea ce pot, îmi voi construi o carieră, o casă, voi găsi variante fezabile şi profitabile pentru firmă. Tot acest du-te-vino cu „mă place, mă vrea, mă lasă” se pare că a început să mă obosească peste măsură.

 

Mă gândeam să mă reapuc de scris. Dar nu poezie sau alte idei de mai demult, ci articole documentate. Oricum nu pot fi mai rea decât majoritatea aşa-zişilor jurnalişti de pe piaţă. Se pare că reîncep să visez la dorinţele mele de dinainte de a intra la Drept. Ceea ce nu e deloc rău.

 

Ceva trebuie să se schimbe. Eu mă schimb, an de an port o piele mai groasă. Dar de data asta chiar trebuie să fie mai mult. 

 

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

adevăr sau provocare?

– de ce te temi?

începe să scrie ceva pe o bucată de hârtie cât o carte de vizită.

– presupun că de plecări.

îmi întinde hârtia. două cuvinte simple şi un gol în stomac.

“te abandonez”

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

New dawn, new day

Acum câteva zile, aşteptându-mi bunica să iasă de la analize, mi-am găsit o nouă mantră. Era o incantaţie prin care ceream să meargă ceva bine. Un lucru. Orice. Aparent a mers sau cel puţin dă semne că anumite aspecte ale vieţii mele au tendinţa de a funcţiona. În două zile am avut două întâlniri care s-au soldat cu o reuşită profesională. Mai e mult până la capăt, dar cred că mă voi descurca. Mi-era dor să lucrez şi acum se pare că doar asta voi mai face. Mâine sunt aşteptată la o altă întâlnire. Nu e nici o miză, e un post de voluntariat, însă îmi place că mai nou se organizează interviuri şi pentru asta. Oricum sunt tânără, încă mai am energie şi îmi permit să mă mai joc un pic pe plaja voluntariatului. Plus că mă atrage proiectul.

Am mai apucat să mai citesc un pic. Mai am niţel şi termin Pădurea lui Murakami. Anais şi Miller sunt pe stand-by. Şi pentru că am avut câteva zile în care am trândăvit, seriale şi filme. Mi-am dat seama că-mi place Spacey. Şi că probabil nu îl voi înţelege pe Kubrick niciodată. Sau cel puţin cu el nu cred că voi avea un moment de lumină cum a fost cu „Pantofii roşii”. Pe de altă parte, „Cloud atlas” nu e rău deloc. Mda, nu mă pricep să vorbesc despre filme. Plus că nu prea mă pasionează critica.

Şi visez la un alt oraş, un bar intim la subsol, o trupă de jazz, un cocktail fin şi după ce mă simt în largul meu just plain old whisky on the rocks, o rochie neagră, uşoară, de vară şi ruj pe filtrul ţigării. Vara asta vreau clişee. Un bărbat care să-mi dăruiască o floare şi să mă scoată la o întâlnire, să nu aibă parte decât de un sărut pe obraz la finalul serii. Vreau să mă plimb de mână cu un „el” ipotetic prin parc. Vreau lucrurile mici, peste care am sărit grăbită atunci când ar fi fost timpul să le fac.

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

Breaking point and beyond

Un prieten mi-a spus aseară că arăt de parcă aş avea nevoie de un duş rece şi o comă. Mi-a plăcut modalitatea în care m-a informat că arăt ca dracu.

Devin mediocră. Mă rog, ştiu că eram şi înainte, dar până de curând încercam să-mi depăşesc condiţia. Acum se pare că sunt prea obosită până şi pentru asta. Cu facultatea e o problemă, pierd examene pe bandă rulantă. Frica mea de eşec se pare că nu e la fel de puternică precum imposibilitatea de a mă mai concentra. Sau după ce reuşesc să îmi păstrez atenţia pe manualele alea nenorocite, simt nevoia să dorm o zi încheiată.

Ideea e că vreau să ţip, să sparg vase, să trântesc uşi, să plâng isteric sau să mă răstesc la oameni, doar pentru a mă descărca niţel, dar nu pot. Simt că nu mai pot reacţiona. Fac lucrurile mecanic, fac lucrurile care trebuie făcute.  Nu mai îmi amintesc când a fost ultima dată când m-am distrat cu adevărat, fără să mă gândesc câte telefoane am de dat a doua zi, câte întâlniri şi discuţii de planificat sau orice altceva. De fiecare dată când ies la o bere, am prietenii în faţa mea iar eu stau şi mă gândesc la ceea ce trebuie făcut profesional.

A fost un an lung. A fost un an pe care l-am început cu stângul, l-am continuat cu dreptul şi acum mai am puţin şi pic Dreptul (trebuia să bag un soi de glumă aici). În orice caz, într-un an am reuşit să fac destul de multe lucruri. Am avut primul meu job, al doilea meu soi de job, mi-am deschis firma, am mai câştigat ceva experienţă bună şi rea cu privire la ce să (nu) fac într-un proiect, mi-am luat atestatul de impresar şi alte câteva lucruri, situaţii şi mai ales oameni frumoşi.

A fost un an pe care nu l-aş da înapoi, am aflat mai multe lucruri despre mine, am aflat că nu sunt o leneşă delăsătoare după cum îi placea mamei să mă alinte, ci îmi fac treaba destul de bine. Şi dacă aş avea o şansă la o săptămână de vacanţă vara asta (accept şi înspre toamnă), aş putea să fiu şi mai bună la ceea ce fac. Pentru că sunt tânără, am energie, am idei bune şi pot să apreciez ideile bune ale oamenilor din jurul meu, am câteva persoane care mă susţin, am o viziune. Probabil că încă sunt naivă, dar mi-ar plăcea tare să ştiu că printr-un lucru făcut şi cu ajutorul meu ceva bun s­-a întâmplat.

After all, tomorrow is another day! (Din starea mea de somnolenţă mă întreb care o fi fost prima: expresia sau replica din film?)

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu